Florin Negruțiu spune că zgomotul videoclipurilor TikTok ascultate la volum ridicat, fără căști, este obiceiul din transportul public pe care nu îl poate tolera. Jurnalistul a descris într-o postare episoade auzite în tramvaie și troleibuze și a explicat de ce reacționează diferit la apelurile pe difuzor ale unor persoane în vârstă.
În timpul călătoriilor, povestește el, aude conversații personale și discuții despre mâncare, purtate la telefon cu difuzorul pornit: „Să vezi proasta dracului ce a făcut… țipă doamna în difuzorul telefonului mobil. Ciulesc urechea să aflu ce a făcut proasta dracului. Sau: Vreau să fac o tocăniță și-un pilaf… că vine mâncăul ăla acasă… Evident că aștept cu inima strânsă deznodământul”.
Negruțiu remarcă faptul că regulamentele de transport interzic folosirea telefoanelor pe difuzor, dar spune că are înțelegere față de persoanele în vârstă care abia descoperă tehnologia. Reacția lui se schimbă când tinerii redau videoclipuri cu volumul ridicat și îi deranjează pe ceilalți călători.
„Dar e ceva cu care nu mă împac: scrollatul TikTok-ului pe loud, mai ales că în feed-ul persoanelor care fac asta algoritmul împinge cele mai zgomotoase mizerii. Cei mai mulți sunt tineri. Obosit să le tot fac observație, îmi pun atunci căștile în urechi și mă izolez în coconul meu, la fel ca marea majoritate a oamenilor care au citit regulamentul pentru că sunt civilizați și știu să citească”, a concluzionat jurnalistul.



